Măsuri de limitare a contactului direct între clienți și angajați


Măsuri de limitare a contactului direct între clienți și angajați din considerente legate de protejarea sănătăţii publice

În condițiile alertei naționale privitoare la protecția necesară împotriva răspândirii virusului COVID-19, Compania AQUASERV S.A. implementează o serie de măsuri pentru limitarea contactului direct între clienți și angajații din departamentele cele mai expuse din acest punct de vedere.
Măsurile vizează atât protejarea populației, cât şi a angajaţilor Compania AQUASERV S.A. 
Astfel, până în data de 21 martie a.c., cu posibilitatea de prelungire a perioadei în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional, clienții sunt sfătuiţi să evite pe cât posibil vizitele la Centrele de Relaţii Clienţi aparţinând AQUASERV şi să apeleze cu prioritate la variantele on-line sau telefonice de interacţiune cu compania, fie că vorbim despre plata facturilor, sesizări, sau transmiterea unor documentații. 
În acest sens, pentru evitarea aglomeraţiei în Centrele de Relaţii Clienţi AQUASERV în perioada menţionată, accesul în incintă va fi permis în mod controlat, pentru maxim 5 persoane simultan. 
De asemenea, Compania AQUASERV igienizează în permanență suprafețele spațiilor în care se desfășoară activități de relații cu publicul şi pune la dispoziţia clienţilor recipiente cu substanţă dezinfectantă. 
Variante alternative de interacţiune puse la dispoziţia clienţilor:
CONTACT
TELEFONIC

Târgu Mureş 0265 208 888
Reghin 0265 512 800
Sighişoara 0265 772 350
Târnăveni 0265 441 035
Luduş 0265 411 425
Cristuru Secuiesc 0266 242 703

ON-LINE
•E-mail: client@aquaserv.ro
•Site AQUASERV: www.aquaserv.ro
•Facebook: www.facebook.com/compania.aquaserv/  

PLATA SERVICIILOR

ON-LINE 
•Prin intermediul contului client AquaOnLine - www.aquaserv.ro/autentificare

NUMERAR:
•În magazinele partenere Centru de Plăţi Un-doi.
•În magazinele partenere Pay Point. Cele mai apropiate magazine partenere pot fi identificate la adresa www.paypoint.com/romania, secţiunea „Localizare comerciant”.
•DOAR CLIENŢII DIN ZONA RURALĂ - la ghişeele subunităţilor poştale (factori poştali - unde nu există subunităţi poştale) - pe baza facturii emise de Compania AQUASERV S.A.
•Sucursalele Băncii BRD - pe baza facturii emise de Compania AQUASERV S.A.
•Reţeaua Ghişeu automat - APT şi Maşină multifuncţională - MFM a BCR pe baza facturii emise de Compania AQUASERV S.A.

PLATA BANCARĂ ELECTRONICĂ
•Internet Banking, într-unul din conturile Compania AQUASERV S.A.
•Internet Banking, pe bază de şablon la următoarele bănci: BCR, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania
•Reţeaua ATM a Raiffeisen Bank, cu ajutorul cardului emis de Raiffeisen Bank
•Multimatele din cadrul Self Bank-urilor ING Bank, cu ajutorul cardului ING
•Reţeaua automatelor de plată - Facturel a Băncii Transilvania, cu ajutorul cardului emis de Banca Transilvania, pe baza facturii emise de Compania AQUASERV S.A.

MIJLOACE BANCARE CLASICE
•Prin ordin de plată tradiţional - OP, într-unul din conturile Compania AQUASERV S.A.

DECONTARE AUTOMATĂ
•Direct Debit*, la Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BRD.

ATENŢIE!
Compania AQUASERV S.A. NU încasează bani pe teren. De aceea, NU daţi bani niciunei persoane care vă solicită acest lucru în numele Companiei AQUASERV S.A.!

Vă mulțumim pentru înțelegere!
 Compania AQUASERV S.A.

Conversati pe chat cu noi

Bună ziua. Un operator este disponibil pentru a vă oferi asistenţă.Incepe Chat Ne cerem scuze însă programul de lucru al operatorilor din Call Center s-a încheiat. Vă stăm la dispoziţie de luni până joi între orele 08:00-16:00 şi vineri între orele 08:00 – 14:30.
Inchide