Casa Apei în Rețeaua Globală a Muzeelor de Apă


  

Casa Apei din Tîrgu Mureş a fost acceptată în mod oficial, începand cu data de 26 februarie 2019, în Rețeaua Globală a Muzeelor de Apă, aflată sub egida UNESCO. 

În condițiile în care peste tot azi în lume resursele de apă sunt din ce în ce mai amenințate de deșeuri și poluare, de degradare calitativă și cantitativă, dar și de indiferența umană, Rețeaua Globală a Muzeelor de Apă a fost gândită ca o modalitate concertată la nivel mondial pentru informarea, educarea și conștientizarea cetățenilor planetei și autorităților în păstrarea moștenirii culturale și patrimoniale  a apei, a relației istorice unice a umanității cu această cea mai prețioasă sursă de viață. Rolul principal al rețelei este de a aborda și încuraja o nouă percepție și un nou sens la nivel individual al civilizației Apei.

Consiliul Interguvernamental al Programului Hidrologic Internațional al UNESCO a votat în 15 iunie 2018, la Paris, în cadrul celei de-a 23-a sesiuni a sa, o Rezoluție prin care a adoptat oficial Rețeaua Globală a Muzeelor de Apă (WAMU NET – the Global Network of Water Museums), la care Compania AQUASERV, prin Casa Apei din Tîrgu Mureş, a aderat începând cu acest an. 

Vă reamintim că AQUASERV a inaugurat Casa Apei în data de 28 septembrie 2016, pe str. Verii nr. 44, aceasta fiind printre puţinele muzee dedicate apei din România. Pe lângă abordarea tehnico-istorică, Casa Apei promovează, sub deviza Drumul spre civilizaţie, tradiția centenară pe care orașul nostru o are în domeniul serviciilor de apă și canalizare, precum și importanţa vitală a acestora pentru dezvoltarea comunităţilor. Intenţia Companiei AQUASERV este ca, prin a amenajarea Casei Apei, să ajute comunitatea să cunoscă şi să înțeleagă istoria de peste 100 de ani a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și de canalizarea din Tîrgu Mureș. Exponatele care constituie zestrea Casei: documente, hărţi, fotografii, planuri tehnice, registre, unelte şi utilaje, dovedesc profesionalismul remarcabil pe care pionierii serviciului de alimentare cu apă din Tîrgu Mureş, l-au pus în slujba concetăţenilor. 

Pe lângă valoarea istorică, Casa Apei se află în centrul programului de educare a noilor generaţii cu privire la protejarea resurselor de apă, precum şi a mediului înconjurător în general. În fiecare an, mii de copii vizitează Casa Apei din Tîrgu Mureş, unde, ghidaţi de angajaţii AQUASERV, află lucruri neştiute despre apă. Sezonul vizitelor este deschis în fiecare an, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită în data de 22 martie. Anul acesta copiii care trec pragul Casei Apei, au ocazia să pătrundă în lumea magică a Apei, cu ajutorul unor kituri pentru experimente tematice şi a materialelor distribuite de companie, sub sloganul Zilei Mondiale a Apei 2019, Apă pentru toţi. 

Rețeaua Globală a Muzeelor de Apă a fost înființată în mai 2017 cu ocazia unei Conferințe internaționale sprijinite și găzduite de Biroul regional al UNESCO din Veneția. Compania AQUASERV a devenit, prin Casa Apei, al doilea membru din România al reţelei, alături de Muzeul Apei din Cluj. Rețeaua Globală a Muzeelor de Apă este o organizație non profit, care are ca membri 60 de muzee din toate colțurile lumii, care au în total un număr de peste 5 milioane de vizitatori. 

 

Conversati pe chat cu noi

Bună ziua. Un operator este disponibil pentru a vă oferi asistenţă.Incepe Chat Ne cerem scuze însă programul de lucru al operatorilor din Call Center s-a încheiat. Vă stăm la dispoziţie de luni până joi între orele 08:00-16:00 şi vineri între orele 08:00 – 14:30.
Inchide