Contractul pentru construirea aducţiunii Luduş - Grebenişu de Câmpie a fost scos la licitaţie de Compania AQUASERV S.A.
În data de 3 noiembrie 2022, Compania AQUASERV S.A. a publicat pe Sistemul informatic Colaborativ pentru Achizitii Publice - SICAP, licitația pentru construirea aducţiunii Luduş – Grebenişu de Câmpie.
Contractul în valoare de circa 8,8 milioane de euro, face parte din proiectul de dezvoltare a Zonei de Alimentare cu Apă potabilă Luduş – Grebenişu de Câmpie şi este finanţat în proporţie de 94% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% din Fondul de Coeziune, 13% bugetul de stat și 2% bugetul local. Cofinanțarea de 6% este asigurată de către Compania AQUASERV S.A.
În urma acestei investiţii, aproximativ 12.000 de locuitori din 7 comune situate în zona de câmpie a judeţului vor avea acces la apă potabilă curentă. Contractul prevede construirea unei conducte de aducţiune cu o lungime de peste 33 de km şi 3 Staţii de pompare, care vor asigura alimentarea cu apă potabilă din Uzina de apa Luduş a următoarelor comune: Cuci, Sânger, Tăureni, Zau de Câmpie, Miheşu de Câmpie, Şăulia şi Grebenişu de Câmpie.
Termenul de depunere a ofertelor este de 5 decembrie 2022, iar perioada de execuţie a lucrărilor va fi de la emiterea ordinului de începere până cel târziu la data de 31 decembrie 2023.
În proiectul de dezvoltare a Zonei de Alimentare cu Apă potabilă Luduş – Grebenişu de Câmpie, pe lângă acest contract, mai sunt în pregătire pentru licitaţie alte două investiţii:
1. Construire conducte de legătură din magistrala principală la sistemele de distribuţie apă potabilă existente în comunele: Sânger, Tăureni, Zau de Câmpie, Miheșu de Câmpie, Șăulia, Grebenișu de Câmpie – valoare aprox. 6,3 milioane euro.
2. Construire sistem nou de distribuție apă potabilă în comuna Grebenișu de Câmpie – valoare aprox. 4 milioane euro.
Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Compania AQUASERV S.A.