Autoritățile județene acționează ferm pentru rezolvarea problemei generate de creșterea salinității în râul Târnava Mică
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pune în practică măsuri concrete pentru protejarea sănătății populației și asigurarea accesului la apă potabilă în contextul creșterii alarmante a salinității în râul Târnava Mică.
Conștiente de gravitatea situației – ce afectează viața oamenilor, mediul acvatic și funcționarea obiectivelor esențiale de alimentare cu apă – autoritățile județene nu se limitează doar la acțiuni de distribuție a apei în regim de urgență. Dimpotrivă, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș și-a asumat un rol activ și coordonator în identificarea și promovarea unor soluții pe termen scurt, mediu și lung.
Măsuri aprobate:
1. Soluție pe termen scurt – investiție de urgență:
S-a solicitat sprijin financiar din partea Comitetului Național pentru Situații de Urgență pentru achiziționarea unor instalații de osmoză inversă. Aceste sisteme moderne vor permite tratarea rapidă a apei contaminate și eliminarea sărurilor și a altor impurități.
2. Soluție pe termen mediu – infrastructură durabilă:
Se propune realizarea unei aducțiuni de apă brută din Lacul Bezid, care va alimenta mai multe stații de tratare din zona afectată (Fântânele, Suplac, Târnăveni) și va putea deservi, în viitor, și alte unități administrativ-teritoriale din județ, respectiv cele situate pe cursul râului Târnava Mică.
3. Măsuri continue de sprijin pentru populație:
Se continuă alimentarea cu apă potabilă a populației prin recipiente și rezervoare mobile în toate localitățile afectate, ca măsură esențială de protejare a sănătății publice.
„Autoritățile județene sunt mobilizate și acționează cu responsabilitate maximă. Nu ne mulțumim cu măsuri temporare, ci urmărim soluții eficiente și sustenabile care să protejeze sănătatea oamenilor și să redea încrederea comunităților afectate. Suntem conștienți că vorbim despre o criză fără precedent pentru această zonă – care afectează nu doar aprovizionarea cu apă, ci și viața de zi cu zi a mii de oameni. Tocmai de aceea, acționăm ferm, etapizat și transparent. Am cerut sprijin instituțional și financiar la nivel național, am accelerat identificarea soluțiilor tehnice, iar toate deciziile luate în cadrul CJSU se bazează pe date reale, expertiză și consultare interinstituțională. Ne asumăm acest efort până la capăt și rămânem alături de oameni, cu transparență, fermitate și respect față de nevoile reale ale comunității.” – Barabási Antal-Szabolcs, prefectul județului Mureș, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Activitatea CJSU Mureș reflectă angajamentul clar al autorităților de a gestiona profesionist această criză de mediu și de a atrage resursele necesare pentru a preveni situații similare în viitor.