Valorile pentru cloruri și sodiu rămân stabile în râul Târnava Mică

11/06/2025

Măsurătorile pentru cloruri și sodiu efectuate de Compania Aquaserv S.A. și Administrația Bazinală de Apă Mureș indică o stabilitate față de valorile de ieri, în localitățile afectate de creșterea salinității în râul Târnava Mică (municipiul Târnăveni, comunele Adămuș, Băgaciu, Fântânele și Gănești).

Monitorizarea paramentrilor va continua zilnic, pe toată durata stării de alertă. 

Sunt în funcțiune 48 de puncte de distribuție a apei potabile, număr ajustat permanent în funcție de nevoi.

Harta punctelor de distribuție este actualizată permanent și poate fi consultată [AICI].

S-a distribuit către primării până la această dată următoarele cantități de apă: 
221.184 litri de apă potabilă asigurată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale;
266.000 litri de apă potabilă livrată de Compania Aquaserv S.A. Târgu Mureș;
88.800 litri de apă destinați adăpării animalelor.

ABA Mureș are în prezent 14 puncte de monitorizare și măsoară zilnic calitatea apei, pentru a urmări variaţiile conținutului de sare în diferite locaţii şi în timp.

De asemenea o firmă din județul Mureș va monta în trei puncte echipamente pentru măsurarea în timp real a conductivității apei, datele fiind corelate cu cele măsurate de ABA Mureș, respectiv Compania Aquaserv S.A. în vederea luării măsurilor care se impun (la nevoie):
• Doi senzori se vor monta în râul Târnava Mică în zona stațiilor de tratare  de la Fântânele și Târnăveni.
• Un senzor în pârâul Corund, în amonte de confluența acestuia cu râul Târnava Mică.

De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Mureș va prelua probe săptămânale din fântâni și izvoare publice. 

Conform recomandărilor transmise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), apa din rețeaua publică și din sursele actuale este considerată adecvată pentru adăparea animalelor, în limitele orientative comunicate, până la proba contrarie. Monitorizarea va continua în regim permanent și pentru acest aspect.

Sănătatea populației rămâne prioritatea noastră absolute!

Conversati pe chat cu noi

Bună ziua. Un operator este disponibil pentru a vă oferi asistenţă.Incepe Chat Ne cerem scuze însă programul de lucru al operatorilor din Call Center s-a încheiat. Vă stăm la dispoziţie de luni până joi între orele 08:00-16:00 şi vineri între orele 08:00 – 14:30.
Inchide