Branşarea-contractarea utilizatorilor la noile reţele de apă şi canalizare

18/10/2016

Branşarea-contractarea utilizatorilor la noile reţele de apă şi canalizare

În urma finalizării lucrărilor de extindere şi/sau reabilitare a reţelelor de apă şi/sau canalizare, pe unele străzi din Tîrgu-Mureş, cuprinse în cadrul Programului de investiții Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mureș, cofinanțat din fonduri europene, Compania AQUASERV S.A inițiază o campanie de informare a noilor beneficiari cu privire la modalitățile de conectare la sistem, respectiv  de contractare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.

În acest sens, începând cu data de 18 octombrie 2016, echipe ale AQUASERV se vor deplasa în teren, pentru informarea clienților cu privire la condițiile de conectare şi contractare a serviciilor. În prima etapă vor fi vizați locuitorii de pe următoarele străzi din Tîrgu-Mureş:

•REMETEA: str. Cetinei, Zarandului, Gladiolelor, Fânaţelor, Zambilelor, Decebal, Nucului, Margaretelor, Abrudului, Solidarităţii.
•MUREŞENI: str. Prutului, Sapei, Aeroportului, Cristeşti, I. H. Rădulescu
•DÂMB: str. Ceahlău, Ciucaş, Lămâiţei.

Utilizatorii de pe aceste străzi care s-au conectat deja la noile rețele publice și nu au contract încheiat cu S.C Compania AQUASERV S.A, sunt invitați să se prezinte până în data de 31 octombrie 2016 la sediul societății noastre, în vederea încheierii contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și/sau de canalizare.

Adresa:
Strada Kos Karoly nr. 1, Centrul de Relații Clienţi, de luni până joi, în intervalul orar 08:00 – 16:00 și vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:30.

Actele necesare încheierii contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sunt: 
Act de identitate (B.I./C.I.)
•Act de proprietate (extras C.F., nu mai vechi de 90 de zile)

Pentru agenţii economici lista actelor necesare pentru contractare poate fi consultată la adresa www.aquaserv.ro/clienti/formulare.

Detalii suplimentare în vederea încheierii contractului puteți obține personal la Centrul de Relații Clienţi, sau la telefon: 0265 208 888.


Menţionăm că utilizatorii care s-au conectat la noile reţele de apă/canalizare şi nu se prezintă la sediul companiei pentru contractare, vor fi debranşaţi!


S.C. Compania AQUASERV S.A.
 

Conversati pe chat cu noi

Bună ziua. Un operator este disponibil pentru a vă oferi asistenţă.Incepe Chat Ne cerem scuze însă programul de lucru al operatorilor din Call Center s-a încheiat. Vă stăm la dispoziţie de luni până joi între orele 08:00-16:00 şi vineri între orele 08:00 – 14:30.
Inchide