Ziua Mondială a Apei 2018 – Natura pentru apă
Ziua Mondială a Apei 2018 – Natura pentru apă
Ziua Mondială a Apei, sărbătorită anual în 22 martie, la ințiativa Națiunilor Unite, este un prilej de a aduce în atenție APA. Tema anului 2018 – Nature for Water – propune studierea modelelor de succes din mediul înconjurător. Cum redăm naturii apa uzată, folosită în gospodării, sau cum economisim apa potabilă, sunt aspecte important pentru orice comunitate, mare sau mică, de oriunde din lume.
Scurt istoric
Ziua Mondială a Apei se sărbătoreşte anual pe 22 martie, pentru a atrage atenţia asupra importanţei apei dulci şi pentru a promova managementul sustenabil al resurselor de apă dulce. O zi internaţională pentru celebrarea apei a fost recomandată la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării (UNCED) din 1992, iar Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a răspuns prin stabilirea zilei de 22 martie 1993 ca şi primă Zi Mondială a Apei.
Populaţia globului este în continuă creştere, estimându-se un total de 8,1 miliarde de oameni în anul 2030. Nevoile vor creste, iar resursele se vor epuiza înainte să aibă timp să se regenereze. Apa pe care suntem norocoşi să o folosim în activităţile noastre de zi cu zi, trebuie administrată raţional.
Pentru noi, cei de la AQUASERV, APA reprezintă mai mult decât un element vital. APA este responsabilitatea noastră de zi cu zi. De aceea, la AQUASERV, în această perioadă, ne intensificăm eforturile prin care dorim să atragem atenţia asupra importanţei protejării şi preţuirii apei!
Mai multe despre Ziua Mondială a Apei puteţi afla de pe pagina oficială a evenimentului, aici.
ȘTIAȚI CĂ:
•80% din apele reziduale ale lumii sunt deversate în râuri și oceane fără a fi tratate înainte?
•Doar în Europa, peste 85 de milioane de persoane nu au acces la canalizare?
•Compania AQUASERV administrează 10 stații de epurare a apelor uzate, iar lungimea rețelei de canalizare măsoară circa 934 de km?
ȘTIAȚI CĂ:
•Multe monumente din Patrimoniul Mondial UNESCO sunt dedicate apei – de la spectaculoasele apeducte romane, la ingenioasele mori de apă din Olanda?
La AQUASERV, prețuim istoria apei şi prin amenajarea Casei Apei din Tîrgu-Mureş, dedicată reţelelor de apă-canal. Casa Apei poate fi vizitată, cu diverse ocazii, de cei care sunt curioși să descopere istoria sistemelor de apă potabilă şi de canalizare din Tîrgu Mureş. Aceasta este printre puţinele din România şi din lume, fiind situată pe str. Verii nr. 44, în clădirea uneia dintre primele staţii de pompare pentru apa potabilă, în aceeaşi curte cu unul dintre primele bazine de acumulare construit în anii 1908-1909. Pe lângă clădirile în sine, numeroase exponate (pompe, ţevi, unelte, agregate, aparate hidrotehnice de măsură, capace de canal, fotografii, hărţi, proiecte etc.) pot fi admirate aici, atât în interior, cât şi în grădina exterioară, amenajată sub forma unui frumos parc.
STIAŢI CĂ:
•Trei sferturi din suprafaţa Pământului este acoperită cu apă, însă doar 3% reprezintă apă dulce?
•La nivel mondial, 2,1 miliarde de oameni nu au acces la servicii sigure de alimentare cu apă potabilă?
•În Europa aproximativ 41 de milioane de oameni suferă de pe urma lipsei de apă potabilă?
•Compania AQUASERV administrează 9 Uzine de apă potabilă, iar lungimea sistemelor de alimentare cu apă potabilă este de 1472 de km, prin care primesc zilnic, apă bună de băut, peste 310.000 de oameni?