Informare publică
Compania AQUASERV S.A. intervine doar pe rețelele publice de apă potabilă / canalizare
În condițiile măsurilor de protecție pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19, Compania AQUASERV S.A. informează populaţia că, începând de azi 16 martie până la normalizarea situaţiei, verificările reclamațiilor cu privire la prestarea serviciului de alimentare cu apă potabilă și preluarea apelor uzate menajere, respectiv activitățile de desfundare instalații interioare/vidanjare se vor efectua după cum urmează:
1. Se va interveni strict pe rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă respectiv rețeaua de canalizare, până la căminul de branșament/racord aflat în afara clădirilor (pe trotuar sau în curte).
2. Nu se va interveni pe branșamentele/racordurile la care căminul de apometru respectiv căminul de racord se află în interiorul clădirilor.
3. Nu se intervine pe instalațiile interioare ale imobilelor (case și blocuri) în cazul solicitării desfundării acestora, exceptând cazul în care asociațiile de locatari dețin abonamente pentru desfundări interioare, iar înfundările sunt în subsoluri și intervenția poate fi făcută strict din căminul de racord aflat în afara clădirii.
Având în vedere acestă situaţie şi pentru a evita apariţia înfundărilor pe reţelele interioare de canalizare, este extrem de important ca fiecare dintre noi să dăm dovadă de responsabilitate şi să nu aruncăm deşeuri solide la toaletă sau în chiuvetă.
Pentru a evita înfundarea instalației interioare de canalizare, nu aruncați în toaletă sau în chiuvetă deșeuri destinate containerului de gunoi: deșeuri menajere, resturi alimentare, deșeuri din plastic, metal, hârtie, carton, sticlă, materiale textile, servețele umede, deșeuri periculoase și deșeuri rezultate din construcții.
Dacă nu respectaţi aceste sfaturi, efectele negative ale blocării conductelor de canalizare vor fi resimțite în primul rând de dumneavoastră şi locuitorii din zonă, ca urmare a refulării apelor reziduale în gospodării.
Compania AQUASERV S.A.