Apă curată pentru toți. A fost semnat cel mai amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă din istoria județului Mureș
Semnarea acestei mari investiții finanțate din fonduri europene a avut loc astăzi, la București, la Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Documentul a fost semnat de ministrul Dragoș Pâslaru, de președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, precum și de Sipos Levente, directorul general Compania AQUASERV S.A.
Valoarea totală a proiectului este de 927.098.555,81 lei și vizează toate componentele infrastructurii de apă potabilă.
În cadrul acestei investiții vor fi realizați 410,7 km de rețea de apă potabilă, 35 km de rețea de canalizare, o stație de tratare apă uzată, 17 stații de pompare apă uzată, 25 de stații de pompare apă potabilă, 12 rezervoare de înmagazinare, 13 stații de clorinare noi, 2 stații noi de tratare a apei și extinderea unei stații existente de tratare a apei.
Ca urmare a implementării proiectului, 91.258 de persoane vor beneficia de acces la apă potabilă în sistem centralizat, iar 3.882 de persoane vor fi conectate la sistemul de canalizare.
Toate zonele județului Mureș se dezvoltă
După semnare, directorul general Compania AQUASERV S.A., Sipos Levente, a declarat: „Am semnat astăzi o investiție cu o importanță istorică. În doi ani și jumătate, viața de zi cu zi a zeci de mii de oameni se va schimba, datorită faptului că va fi construit un sistem modern de alimentare cu apă potabilă și canalizare, care va determina dezvoltarea județului Mureș pentru decenii. În cadrul proiectului va fi extinsă uzina de apă din Luduș și va fi construită câte o stație nouă de tratare a apei în Reghin și Sângeorgiu de Pădure. Aceasta din urmă va asigura alimentarea cu apă potabilă a Văii Târnavei, pornind din Lacul Bezid până la Coroisânmărtin. De asemenea, investiția oferă o soluție durabilă pentru deficitul de apă din Zona de Câmpie”, a declarat Sipos Levente.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a declarat: „Aceasta este una dintre cele mai importante investiții din istoria județului Mureș, care va asigura apă potabilă de mai bună calitate pentru peste 90.000 de persoane. Dezvoltarea vizează zonele Valea Nirajului, Zona de Câmpie, Valea Târnavelor și Valea Mureșului Superior. După finalizarea proiectului, în aceste localități va fi disponibilă apă potabilă, de calitate, furnizată prin rețea, precum și un sistem de canalizare funcțională, așa cum este de așteptat în orice regiune dezvoltată a secolului XXI”, a adăugat președintele Consiliului Județean Mureș.
Probleme vechi, soluții pe termen lung
În Zona de Câmpie, de ani de zile există dificultăți în perioada verii, când este necesară restricționarea furnizării apei, deoarece rețeaua nu poate face față consumului crescut. Cu ajutorul proiectului această problemă va fi rezolvată, debitul conductei principale fiind aproape dublat. Debitul actual de 200 m³/h va fi majorat la 380 m³/h, eliminând astfel necesitatea restricțiilor de apă pe timp de vară, în această regiune.
Stații de tratare a apei: două noi, una extinsă
Construirea stației de tratare a apei planificată la Sângeorgiu de Pădure a devenit urgentă în urma dezastrului minier de la Praid, după ce apa sărată deversată din mină a contaminat râul Târnava Mică, sursa de alimentare cu apă potabilă pentru localitățile din Valea Târnavei. Din cauza salinității ridicate, sistemul de alimentare cu apă a devenit inutilizabil pentru o perioadă îndelungată, iar locuitorii din zonă au rămas fără apă potabilă.
Pentru această situație, dar și pentru probleme similare generate de eventuale calamități naturale, va oferi soluții uzina de apă care va fi construită la Sângeorgiu de Pădure. Aceasta va deservi orașul Sângeorgiu de Pădure, precum și comunele: Vețca, Nadeș, Zagăr, Viișoara, Fântânele, Neaua, Bălăușeri și Coroisânmărtin.
La Reghin va fi construită, de asemenea, o stație nouă de tratare a apei, care, pe lângă deservirea municipiului Reghin și a celor 7 comune arondate (Gornești, Voivodeni, Breaza, Fărăgău, Ideciu de Jos, Solovăstru, Petelea), va asigura alimentarea cu apă și pentru celelalte localități din împrejurimi care se vor conecta ulterior la sistem.
La Luduș vor fi realizate rețelele de apă potabilă la Roșiori și Avrămești, iar stația de tratare a apei va fi extinsă, crescându-i capacitatea. În prezent, uzina de apă din Luduș asigură alimentarea orașului și a altor 8 unități administrativ-teritoriale: Bogata, Tăureni, Zau de Câmpie, Miheșu de Câmpie, Șăulia, Sânger, Grebenișu de Câmpie, Papiu Ilarian.
După modernizare, toate cele trei uzine de apă vor avea capacitatea de a asigura alimentarea și pentru localitățile care se vor racorda ulterior la sistem.
Rețeaua de apă potabilă
O componentă importantă a proiectului o reprezintă extinderea rețelei de apă potabilă la nivelul județului. Aceasta presupune realizarea a 410,7 km de conducte în 17 unități administrativ-teritoriale și 52 de localități aparținătoare, facilitând viața a peste 32.000 de locuitori.
Lucrările de extindere a rețelei de apă vor începe în următoarele localități:
• Comuna Pănet: Sântioana de Mureș, Hărțău, Berghia, Cuieșd,
• Comuna Gheorghe Doja: Gheorghe Doja, Ilieni, Leordeni, Tirimia, Satu Nou,
• Comuna Acățari: Roteni, Gruișor, Vălenii, Găiesti,
• Comuna Gălești: Gălești, Maiad, Troița, Sânvăsii,
• Comuna Păsăreni: Păsăreni, Bolintineni, Gălățeni,
• Orașul Miercurea Nirajului: Dumitresti, Lăureni, Moșuni, Șardu Nirajului, Tâmpa,
• Comuna Vărgata: Vărgata, Mitrești, Valea,
• Comuna Bălăușeri: Agrișteu, Filitelnic, Senereuș
• Comuna Zagăr: Zagăr și Seleuș
• Comuna Coroisânmărtin: Coroisânmărtin, Coroi, Odrihei și Șoimuș
• Comuna Nadeș: Țigmandru
• Comuna Neaua: Neaua și Vădas
• Comuna Mica: Mica, Abuș, Căpâlna, Ceuaș, Deaj și Hărănglab,
• Comuna Bahnea: Bahnea și Bernadea,
• Comuna Vețca: Vețca, Jacodu și Sălașuri,
• Comuna Viișoara: Viișoara.
Rețeaua de canalizare
Proiectul include și extinderea rețelei de canalizare. În acest sens, vor fi construite 35 km de rețea în localitățile Pănet, Ogra și Sânpaul, unde va fi extinsă și stația de tratare de apă uzată.
Lucrările vor începe în vara acestui an și sunt prevăzute să se finalizeze până la sfârșitul anului 2028.