LUDUŞ - INFORMARE SISTARE APĂ DATORNICI
Compania AQUASERV S.A. sucursala Luduş este nevoită ca începând cu data de 31.07.2017, să sisteze furnizarea apei potabile către Asociaţia de locatari nr. 29, str. Bradului, bl. 5, sc. B. Această asociaţie are datorii de 14.244,97 lei, cele mai vechi facturi fiind din aprilie 2015.
Aceasta decizie, deosebit de neplacuta, a fost luată doar dupa ce au fost parcurse toate etapele prealabile, în încercarea de a recupera datoriile scadente pe care asociaţia de locatari le are către AQUASERV. Asociaţia a fost somată să-şi achite restanţele încă din data 27.06.2017. Din cauza faptului că această asociaţie nu a depus suficiente eforturi pentru diminuarea datoriilor, suntem nevoiţi să recurgem la măsura extremă, dar în deplina conformitate cu legislaţia existentă în domeniu (Legea 51/2006 şi Legea 241/2006), de sistare a apei potabile
Compania AQUASERV S.A. sucursala Luduş a înştiinţat cu privire la situaţia creată, instituţiile interesate, şi anume: Direcţia de Sănătate Publică Mureş, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, Primăria Luduş şi Instituţia Prefectului Mureş, instituţii care înţeleg gravitatea situaţiei.
Conform Ordinului Ministerului Sănăţatii nr. 119/2014, art. 22 al. 2, coroborat cu art. 25 al. 5, facem apel către locuitorii din blocul unde urmează a fi sistată furnizarea apei potabile, să-şi asigure rezerve de apă în cantităţi suficiente pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei personale şi preparării hranei, dar şi să-şi achite obligaţiile restante faţă de asociaţia de locatari.
S.C. Compania AQUASERV S.A.
Sucursala Luduş